Acasa
hehe, sunt prima care isi deschide fic 
Capiolul 1: Umbrele trecutului
E o zi ploioasa de primavara, iar eu sunt, ca de obicei, ratacita intr-un univers indepartat, amestecata printre gandurile trecutului. Mereu aud lucruri precum "Traieste clipa" sau "Fiecare zi e unica, bucura-te de ea!", insa cum as putea trai in prezent an trecutul a lasat asemenea cicatrici in viata mea?De ce in viata nu e la fel ca in basme, intodeauna cu un final fericit? De ce e adevarata povestea cu copilul si cuiele?De ce raman gaurile? De ce eu? Ma gandesc la tot ce a fost si la cat de gresit am putut actiona...Mi-e rusine de mine...Si mi-e teama ca nu m-am schimbat, mi-e teama ca si acum greesc, gandesc la fel, ca un copil mic si prost...Traitul in prezent e un ideal, un drum spre perfectiune, dar, de asemenea, un lucru imposibil pentru mine. Daca as fi stiut cat de grestie erau ipotezele mele si ca ma indreptam catre un ideal fals, inexistent, lcrurile ar fi fost altfel acum. De ce nu am putut gandi intr-n mod obiectiv, intr-un mod matur? De ce am actionat atat de copilaresc incercand sa elimin un inamic, practic, fals? De ce nu am putut asculta de cei care mi-au spus ca nu e bine ce fac si ca toul e in imaginatia mea?In viata...Chiar trebuie sa te dai cu capul de pereti pana ti-l spargi ca sa iti dai seama ca ai gresit?Sunt o idioata!Bun, respira, gandeste obiectiv,nu mai face aceeasi greseala din nou:Ce rost au toate astea acum? Ar trebui sa ma gandesc cum sa imbunatasesc situatia de fata, in loc sa regret trecutul,care, indiferent de ce fac eu, ramane la fel... Trebuie sa incerc sa gandesc pozitiv, altfel nu voi mai iesi din aceasta depresie vreodata...
Capiolul 1: Umbrele trecutului
E o zi ploioasa de primavara, iar eu sunt, ca de obicei, ratacita intr-un univers indepartat, amestecata printre gandurile trecutului. Mereu aud lucruri precum "Traieste clipa" sau "Fiecare zi e unica, bucura-te de ea!", insa cum as putea trai in prezent an trecutul a lasat asemenea cicatrici in viata mea?De ce in viata nu e la fel ca in basme, intodeauna cu un final fericit? De ce e adevarata povestea cu copilul si cuiele?De ce raman gaurile? De ce eu? Ma gandesc la tot ce a fost si la cat de gresit am putut actiona...Mi-e rusine de mine...Si mi-e teama ca nu m-am schimbat, mi-e teama ca si acum greesc, gandesc la fel, ca un copil mic si prost...Traitul in prezent e un ideal, un drum spre perfectiune, dar, de asemenea, un lucru imposibil pentru mine. Daca as fi stiut cat de grestie erau ipotezele mele si ca ma indreptam catre un ideal fals, inexistent, lcrurile ar fi fost altfel acum. De ce nu am putut gandi intr-n mod obiectiv, intr-un mod matur? De ce am actionat atat de copilaresc incercand sa elimin un inamic, practic, fals? De ce nu am putut asculta de cei care mi-au spus ca nu e bine ce fac si ca toul e in imaginatia mea?In viata...Chiar trebuie sa te dai cu capul de pereti pana ti-l spargi ca sa iti dai seama ca ai gresit?Sunt o idioata!Bun, respira, gandeste obiectiv,nu mai face aceeasi greseala din nou:Ce rost au toate astea acum? Ar trebui sa ma gandesc cum sa imbunatasesc situatia de fata, in loc sa regret trecutul,care, indiferent de ce fac eu, ramane la fel... Trebuie sa incerc sa gandesc pozitiv, altfel nu voi mai iesi din aceasta depresie vreodata...
Vizualizeaza profilul
